Malesuada fames (lat. „Foamea rău sfătuitoare”) – Vergiliu, Eneida (VI, 276). Poetul descrie scena cînd Enea, împreună cu Sibila, intră în Infern. Acolo, la gurile iadului, stăteau: Grijile neiertătoare, Bătrînețea plină de chin, Somnul înfrățit cu moartea, Războiul cel jalnic, Vrajba îndrăcită, Foamea ce-ndeamnă la rele... (după traducerea lui Coșbuc). De altfel – și înainte de Vergiliu, și după el – foamea a fost pretutindeni socotită ca o rea povățuitoare, spre deosebire de noaptea care-i considerată un sfetnic bun (vezi: Nuit porte conseil). LIT.